Suferinta, un nou sens – Luigi Mitoi

Vizionări

Cina Domnului este expresia iubirii divine şi a suferinţei Mântuitorului de dragul oamenilor, pentru a-i scoate de sub mânia lui Dumnezeu. La început nu a existat suferinţă în creaţie, deoarece Creatorul a făcut-o ,,foarte bună” (Gen. 1:31). După ce a intrat păcatul în creaţie, a intrat şi suferinţa, sub forma conflictelor, durerilor, bolilor şi morţii fizice (Gen. 3:15-19). Scopul venirii Mântuitorului în lumea noastră a fost să elibereze oamenii din păcat, moarte spirituală şi moarte veşnică, însă această regenerare spirituală nu elimină suferinţa din viaţa umană.

Într-un moment de adâncă suferinţă a Mântuitorului, când, purtând crucea spre locul răstignirii, femeile evlavioase Îi plângeau de milă, El le-a spus: ,,Nu Mă plângeţi pe Mine, ci pângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri… Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” (Luca 23:28,31). Povara suferinţei a fost totdeauna prezentă în poporul lui Dumnezeu. Cea mai mare problemă însă nu a fost suferinţa în sine, ci spaima că suferinţa este trimisă de Dumnezeu, un Dumnezeu plin de dragoste, care în mod inexplicabil îşi găseşte plăcerea în suferinţa copiilor Săi.

Folosind metoda identificării, noi deosebim oamenii buni de oamenii răi sau prietenii de duşmani prin binele sau răul pe care ni-l fac. Folosind aceeaşi metodă a identificării, cum se împacă dragostea lui Dumnezeu cu suferinţa la care îi supune pe copiii Săi? Suferinţa vine de la Dumnezeu sau este permisă de Dumnezeu? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, este bine să ne reamintim de faptul că voia lui Dumnezeu este de două feluri: directoare şi permisivă. Voia Lui este directoare atunci când El, în calitate de Creator şi Domn al creaţiei, decide să facă un lucru şi nimeni nu-I poate sta împotrivă. Voia Lui este permisivă atunci când nu El decide, ci doar permite. Spre exemplu, Dumnezeu a decis ca Balaam să nu blesteme poporul evreu la cererea lui Balaac, dar din cauza insistenţei profetului motivat financiar, Dumnezeu i-a permis să acţioneze. A urmat multă suferinţă şi un măgar a trebuit să-l oprească de la acţiunea lui de neascultare.

În general, suferinţa copiilor lui Dumnezeu nu poate fi explicată, ci doar acceptată prin credinţă (Rom. 8:28) sau neacceptată prin cârtire (Mat. 13:21). Nici un copil nu se îndoieşte de dragostea tatălui său, chiar şi atunci când îl duce la spital pentru o operaţie dureroasă. Sunt şi situaiţi când suferinţa are scopuri explicabile. Uneori suferinţa este o consecinţă a păcatului (Luca 13:1-5), alteori suferinţa este o metodă să corecteze viaţa poporului Său (Jud. 2:22-3:6). Câteodată suferinţa este un mijloc prin care oamenii sunt încercaţi şi curăţiţi (Iacov 1:3). Domnul Isus a suferit în Săptămâna Patimilor pentru păcatele şi bolile oamenilor. Chinurile Mântuitorului ne oferă o nou semnificaţie a suferinţei, datorită scopului substitutiv pe care l-a avut. Această suferinţă înlocuitoare ne arată cum Unul poate să sufere în locul tuturor şi în calitate de reprezentant al tuturor. De aceea, El este prezentat de scriitorii V.T. ca Robul care suferă. Când Saul din Tars se converteşte, primul lucru pe care Dumnezeu îl face este să-i arate cât va suferi din pricina Numelui Său. Cei mai mulţi dintre apostoli au suferit mult şi au murit ca martiri, acelaşi lucru întâmplându-se cu mulţi creştini din generaţiile care au urmat până astăzi.

Aşadar, suferinţa are un nou sens pentru membrii trupului lui Isus, care se bucură să împărtăşească suferinţele Lui (Rom. 8:17; 2 Cor. 1:5). Crucea suferinţei prezente se împleteşte cu gloria veşniciei ce va să vină, aşa cum s-a întâmplat şi la Mântuitorul Isus. Cina Domnului este un moment de contemplare şi de acceptare a suferinţelor Lui.

Sursa

Suferinta, un nou sens – Luigi Mitoi

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>