Păcatul îngropării talantului – Vladimir Pustan

Views

Hristos spune pilda aceasta în contextul parousiei, adică „fiți gata ca Domnul nostru vine”. Fericita noastră nădejde, groaza altora, opritul ceasului, focul purificator, încheierea socotelilor.

Pilda începe bine și se sfârșește rău. Începe cu darul, oportunitatea, generozitatea și se sfârșește cu iad și scrâșnire de dinți. […]

Există o categorie de ciudați care nu înțeleg că toate capacitățile și abilitățile noastre, toate darurile primite de sus trebuie investite, nu etalate.

Un pastor a primit o medalie pentru cel mai smerit pastor de sub soare și culmea e că a purtat-o.

Iar lucrul cel mai important din parabolă este că, până la urmă, vine o zi a socotelilor. Stăpânul le-a încredințat, nu a dăruit, iar apoi vine să ceară socoteală.

Robul cu talantul stingher l-a îngropat. Cel mai sigur și neprofitabil mod de protejare a valorilor.

Primii doi robi au fost determinați să facă profit. El, să nu piardă. Cei doi au văzut talanții ca pe o oportunitate, el și-a văzut talantul ca pe o povară, ca pe un cartof fierbinte pe care nu e grozav sa-l ții în palmă multă vreme.

De ce l-a îngropat?

De frică să nu i-l fure cineva. Una e să nu ai profit, alta e să nu ai talant.

Din cauza necunoașterii stăpânului. Când a fost chemat să dea socoteală a zis „ Doamne ,am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde nu ai vânturat”. Așa își cunoștea stăpânul. Aspru. Care trimite boli, necazuri și încercări , care îngăduie ispite, care dă cu biciul în stânga și dreapta, plesnindu-și cu bucurie creația. Toiagul și nuiaua neostenite, iar palma stăpânului e dulce. Pe deasupra e și hoț. Seceră de unde nu a semănat, strânge de unde nu a vânturat. Or Dumnezeu nu e așa. El nu seceră de unde nu a semănat, pentru că nu-i cuc să-și pună ouăle profitului în cuibul celui ce muncește.

Din cauza sentimentului de inferioritate. A stat mereu cu ochii pe talanții celorlalți în loc să-l folosească pe al lui. Cel mai sigur mod de a ajunge în iad e să nu faci nimic, mai ales acum, când biserica a ajuns un cimitir de îngropare a talanților. Tot ceea ce e esențial pentru ca răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.

Trebuia să fi dat talantul măcar la zarafi. Ce înseamnă aceasta? Dacă nu ai propria ta lucrare sau îți este frică să ai, investește în lucrarea altuia. Dăruiește, roagă-te, încurajează…

Identifică-ți talantul. Sigur ai. Dacă l-ai îngropat undeva, adu-ți aminte unde l-ai îngropat și du-te de-l dezgroapă. Investește-ți viața. Într-o zi vei pleca oricum și ce vor spune cei pe care-i lași în urmă? Viața trece și când nu faci nimic…

După ce Pavel a fost doborât de Dumnezeu pe drumul Damascului, când s-a ridicat de jos din praf a întrebat: Doamne, ce vrei să fac? Așa ar fi trebuit să decurgă parabola. Poate ca nu-ți folosești talantul până nu dă Dumnezeu cu tine de pământ…Asta-i altă poveste…

* Vladimir Pustan, A 11-a Poruncă – Carte disponibilă aici

Sursa

Păcatul îngropării talantului – Vladimir Pustan

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>