In cautarea pacii – Maurizia Nicoara

Views

Zăpada scârțâia și cu fiecare pas pe care îlfăceam, cu atât simțeam că încep să mă prăbușesc încetul cu încetul. Eram în căutarea păcii.

Plecasem de foarte mult timp într-o călătorie pe care o începusem cu speranța în inimă. Însă au trecut ani de zile și de ceva timp am tot simțit că mă îndrept spre o iluzie. Am cerut indicații, ratacisem mult prin ger, iar nopțile erau din ce în ce mai lungi și apăsătoare. Am dat peste oameni care, atunci când le ceream direcția spre pace, au început să râdă de mine. „Pace? Singura pace pe care o cunoaștem este să ne fie nouă bine! Dacă ai bani, ai și liniște sufletească!”. Și au plecat, iar eu mă uitam lung după ei. Dacă aveau dreptate? Am înaintat, având în gând cuvintele lor, când deodată mi-au apărut în cale câțiva oameni ce râdeau și se bucurau tare. Asta e, ei au pacea!, am gândit eu bucuroasă. Am ajuns în dreptul lor și i-am întrebat cum au făcut rost de ea. Râdeau atât de tare, încât nu puteau să îmi spună mai nimic.

-Care ea? a întrebat cineva într-un final.
-Pacea. Unde ați găsit-o?
-Hahaha, ce pace, domnișoară? Nu vedeți în ce lume trăim? Habar nu ai tu ce necazuri avem!
-Păi da, dar nu aveți priviri încruntate. Râdeți și vă bucurați!

Însă mă înșelasem. Privind mai atent, am văzut cum câțiva țineau niște sticle de băutură. Dădeau de la unul la altul licoarea ce făcea să dispară pentru câteva momente durerea și goliciunea sufletească. Mi-au întins și ei sticla. Ceva îmi spunea să gust, că trece. Așa îmi voi amorți durerea. Am luat o gură, două, trei. Ametisem puțin, îmi venea să râd și să mă bucur, dar nu se întâmpla nimic, așa că am mai luat o gură. Și încă una. O stare de euforie îmi cuprindea inima. Când credeam că poate merge, am privit în ochii lor. Am văzut umbrele. Am văzut întunericul. Am văzut ce distruși erau și cât de apăsați erau de tot ce se întâmpla în viața lor. Nu, cine are pacea nu are cum să fie așa. Cine are pacea, are lumina și se vede chiar și din priviri. Le-am dat sticla și am trecut pe lângă ei, continuându-mi drumul, auzind hohotele lor, ce se spărgeau tăios în liniștea nopții.

Oh, Doamne, unde să fie pacea? Nimeni nu o are. Genunchii îmi tremurau din cauza drumului parcurs, eram atât de obosită și nimeni nu știa nimic. M-am așezat undeva. Am privit în jur. Troiene de zăpadă, ger, noapte, tăcere. Am simțit pe obraji lacrimile fierbinți pe care nu le mai puteam reține. Asta e. Nu există. Într-o lume întunecată, numai întunericul biruie. Mi-am ridicat ochii. Un noian de vise stinse pe un cer de stele aprinse. Câtă lumină și totuși, ce beznă. M-am gândit că ar fi mai bine dacă m-aș întoarce. Nu mai are rost. M-am ridicat și am pornit, sub apăsarea viscolului. Nu am făcut mulți pași, dar undeva mai departe se vedea un om care mergea spre mine. Mă întrebam dacă și el caută același lucru, măcar să îi spun că este o iluzie totul. Când am ajuns unul lângă altul, mi-a zâmbit. Eu nu am putut să întorc zâmbetul, dar nu puteam ascunde mirarea. Ce senin era! Părea atât de blând. Oare… Oare e posibil să aibă ce eu tot caut de atâția ani?

-Ce cauți?
-Domnule, dacă vă spun, nu veți crede. Am pornit acum foarte mult timp în căutarea păcii, dar nu am găsit nici măcar umbra ei. Am dat peste oameni care mi-au zis că banii aduc liniștea, alții mi-au zis că numai distracția este soluția spre uitarea problemelor. Le-am trăit pe toate, le-am încercat, dar nimic nu îmi dă liniștea. Simt că totul mă seacă de putere.
-Draga mea, dacă ai ști cât de aproape este pacea. E numai la o aruncătură de ochi spre Cer.
-M-am uitat deja acolo. Tot nu ajută.
– Dar nu ai văzut Steaua înseamnă.
– Care stea?
-Cea care aduce pacea în inima trudită. Vezi tu, noi încercăm să o căutăm peste tot, în toate lucrurile, dar ea se află nu sub nasul nostru, ci chiar deasupra noastră. Este Steaua care aduce lumii vindecarea, viața și credința. Iar steaua aceasta este Isus, Mântuitorul. El este singurul care poate dezgheța viețile și care poate da un nou sens acestora. Am trecut prin multe și, la fel ca tine, le-am încercat pe toate, dar în zadar. Însă, atunci când L-am găsit pe El, nu au dispărut problemele ca prin farmec, dar aveam pace. În mijlocul furtunilor, aveam pacea Lui. Nu trebuie să mai mergi prin troiene. E chiar aici. Privește Cerul.

Mi-am ridicat privirea din nou spre ce era deasupra mea. Doamne, mă auzi? Oh, nu știu cum să încep, am obosit atât de mult. Vreau acea pace despre care am auzit acum. Îmi doresc o altfel de viață, trăită în lumină.

Cu cât spuneam mai mult, cu atât simțeam că Cerul a coborât lângă mine. El chiar coborâse pentru mine. Doamne, ce pace! În sfârșit, o am!

Când am dat să îi mulțumesc acelui om, nu mai era nimeni. L-am strigat, dar nu a răspuns nimeni. Am dat să mă întorc pentru a spune și altora despre pacea adevărată și despre acea Stea care a strălucit cel mai tare pe cerul întunecat al inimii mele. Și ei aveau nevoie de El.

Sursa

In cautarea pacii – Maurizia Nicoara

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>