După ce Moise coboară de pe muntele Sinai, Dumnezeu i-a poruncit să facă Cortul Întâlnirii, o Casă a lui Dumnezeu, un sanctuar mobil în care să coboare prezența și slava Creatorului în timpul călătoriei lor spre Canaan. Apoi, în cartea Levitic, aproximativ în anul 1450 î.Cr., Domnul prin Moise dă porunci, rânduieli și sărbători poporului. În capitolul 23, Dumnezeu așază sărbătoarea Cincizecimii, la cincizeci de zile după Paște, sărbătoarea ieșirii din Egipt, în timpul căreia au sacrificat mielul salvator.
După aproximativ 1480 de ani „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” este sacrificat pentru salvarea oamenilor din păcat și toți care se încred în sângele ispășitor sunt salvați și ies de sub autoritatea păcatului și a morții. La 50 de zile după moartea și învierea Mântuitorului, la zece zile după înălțarea Sa la cer din mijlocul ucenicilor, coboară Duhul lui Dumnezeu peste primele roade, peste cei doisprezece ucenici, peste membrii familiei lui Isus, peste femeile care-i însoțeau și peste cei aproximativ trei mii de noi convertiți la predica lui Petru.
În cartea Faptele Apostolilor umplerea cu Duhul Sfânt a credincioşilor născuţi din nou devine un mod de viaţă. Aşa se face că în această carte a Bibliei întâlnim opt expresii diferite care explică această experienţă spirituală: ,,a boteza cu Duhul Sfânt”; ,,a umple cu Duhul Sfânt”; ,,a fi îmbrăcat cu putere de sus”; ,,a cădea peste”; ,,a turna peste”; ,,a veni peste”; ,,a primi”; ,,a da”.
Prima umplere cu Duhul Sfânt are drept semn evidenţa vorbirii în alte limbi; o numim BOTEZ sau UMPLERE CU DUHUL şi este nerepetabilă. Celelalte umpleri care urmează le numim REUMPLERE CU DUHUL şi sunt repetabile. Umplerea cu Duhul este o poruncă a Domnului Isus care ne împuterniceşte să fim martori eficienţi, ne asigură putere de sfinţire personală şi darurile Duhului pentru slujire, măreşte consacrarea şi închinarea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru oameni. În cartea Faptelor întâlnim cinci experienţe de botez cu Duhul Sfânt (de umplere sunt mai multe):
1. Ierusalim (Fapte 2:1-21) – manifestarea exterioară a fost vâjâitul unui vânt puternic, limbi ca de foc şi vorbire în alte limbi. Metoda folosită de Dumnezeu a fost devoţională, adică atmosfera de rugăciune în care erau.
2. Samaria (Fapte 8:14-25) – manifestarea exterioară nu este explicată, dar este prezentă, pentru că Simon vrajitorul a văzut-o şi a vrut să cumpere puterea pentru a putea face şi el acele manifestări. Metoda folosită de Dumnezeu a fost ordinaţională, adică punerea mâinilor apostolilor.
3. Damasc (Fapte 9:10-22) – manifestarea exterioară a fost vindecarea şi vorbirea în alte limbi, despre care se vorbeşte în 1 Corinteni 14:18. Metoda folosită de Dumnezeu a fost ordinaţională, adică punerea mâinilor apostolilor.
4. Cezareea (Fapte 10:44-48) – manifestarea exterioară a fost vorbirea în limbi şi proslăvirea numelui lui Dumnezeu. Metoda folosită de Dumnezeu a fost circumstanţială, adică circumstanţa ascultării Evangheliei predicate de Petru.
5. Efes (Fapte 19:1-7) – manifestarea exterioară a fost vorbirea în limbi şi prorocia. Metoda folosită de Dumnezeu a fost ordinaţională, adică punerea mâinilor apostolilor.
De atunci au trecut aproximativ două mii de ani, însă darurile trimise de Dumnezeu, Biblia, Mântuitorul Cristos și Mângâietorul Duhul Sfânt sunt în noi și între noi. Fiind îndumnezeiți, împuterniciți și trimiși ai lui Dumnezeu, ,,ce fel de oameni ar trebuie să fiți voi (fim noi), printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu…”? (2 Petru 3:11-12)
Într-o zi vom vorbi la timpul trecut despre venirea zilei lui Dumnezeu, însă există marele risc să nu fim chiar toți atunci și acolo!
